Magie la Târgul de Crăciun din Sibiu & vizită la Castelul de Lut
Relaxing
Cand?
Unde?
Cat?
Locuri disponibile
Intrăm în spiritul Crăciunului și mergem la minunatul Târg de Crăciun din Sibiu. Suntem nerăbdători să socializăm și să legăm noi prietenii la un pahar de vin fiert. Înconjurați de colinde, luminițe și fulgi de zăpadă (dacă avem noroc), ne simțim ca într-o poveste de Crăciun 
La ce să ne așteptăm să găsim în târg?
- Pe Moș Crăciun, care ne așteaptă cu brațele deschise să-i facem o vizită.
- Faimoasa roată luminată, care oferă panorame splendide la înățime.
- Atelierul lui Moș Craciun. La acest atelier, sunt invitați copii cu vârsta cuprinsă între 5-9 ani. La final, copilașii își pot păstra creația, și de asemenea primesc și diplome, precum și câte o fotografie de grup.
- Carusel sau trenuleț, tare drăguțe, care aduc un zâmbet pe față oricărui copil!
- Numeroase căsuțe de poveste, cu mâncare tradițională, vin fiert, ciocolată caldă și multe altele.
- Un brad înalt de 24 de metri, frumos decorat și luminat, ideal pentru poze!
- Un patinoar, pentru cei ce caută un pic de distracție pe gheață!
În această excursie minunată de o zi, vizităm și Castelul de Lut, de pe Valea Zânelor. Castelul de Lut este o construcție de basm, cu un farmec aparte, care te cucerește la prima vedere.
Știai că? 
- Castelul de lut este construit doar din materiale naturale, piatră, beton, lemn, lut și var.
- Legenda spune că tărâmul pe care se află castelul era locuit de semidivinități feminine- zâne.
Durată excursie: 4-5 h
Dificultate traseu: foarte usor, de relaxare
Nivel bucurie: 100%
Peisaje: WOW Târgul de Crăciun din Sibiu și Castelul de Lut
Nu ai luat inca o decizie?
Suntem atenți la siguranța fiecărui participant
Garantăm energie pentru întreaga săptamană
Ghizii Autocarului Bucuriei povestesc, te invață, iți arată munții și te încurajează să îți depășești limitele
Ne întâlnim dimineață, la ora 5:45 in Piața Victoriei. Cu bucuria la purtător, ne urcăm în Autocarul Bucuriei și la ora 6:00 pornim la drum!
Îmbarcați în Autocarul Bucuriei, ne începem drumul spre minunatul Castel de Lut. Dupa un pui de somn dulce, ne trezim direct la destinație. Ne ținem aparatul foto aproape, am ajuns pe tărâmul de poveste de pe Valea Zânelor. Ne lăsăm învăluiți în misterul locului, admirăm cadrul rustic și capturăm cele mai spendide poze. Ne continuăm drumul spre Sibiu. Sibiul devine „casa lui Moș Crăciun” pentru o lună, de când patrundem în el, intrăm în spiritul Crăciunului. Luăm la pas străduțele înguste ale Sibiului, până la Piața Mare, unde are loc magia! Ne uităm stânga, dreapta - nu știm pe unde să o apucăm mai repede. Începem cu un vin fiert, și vedem mai încolo încotro 
Cu burta plină și aparatul foto la fel, pornim spre casă...
Atunci când îți faci bagajele ține cont de:
Durată traseu: 4-5 h

Echipament necesar drumeției:
- încălțăminte și haine lejere în acord cu condițiile meteo de la momentul excursiei
- rucsac
- medicamente personale & trusă de prim ajutor minimă
- lichide (apă)
- mâncare (ex: sandwich-uri, oleaginoase, dulciuri, fructe, fructe confiate, glucoză)
*Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica ruta propusă în expediție dacă vremea se anunță nefavorabilă.
1. Numărul de participanți
Excursia se realizează pentru un număr minim de 30 persoane si un număr aproximativ de 50 persoane.
Daca excursia nu se realizează din vina agenției, Autocarul Bucuriei va returna banii persoanelor care au achitat acest pachet turistic.
In cazul in care nu puteți participa la excursie din motive personale, pentru anulări și penalizări, va rugăm să consultați Contractul cadru Autocarul Bucuriei
Termene de plată
100% până la data de 14 decembrie (În limita locurilor disponibile, se pot face înscrieri și ulterior datei de 14 decembrie)
3. Modalitate de plată:
Pentru rezervarea unui loc, puteți achita:
cash la sediul Autocarul Bucuriei, pe Strada Sergent Nastase Pamfil, nr 38.
cu cardul online pe site-ul https:www.autocarulbucuriei.ro prin platforma de rezervare-plată;
prin transfer bancar în contul: RO70RNCB0857180071950001 - LEI - BCR (Banca Comerciala Romana). Mențiune detalii plată: "Autocarul Bucuriei - Targul de Craciun din Sibiu".
Atenție, banca dvs. poate percepe comision. Acest comision nu este inclus în tariful expediției. Așadar, vă rugăm să efectuați plățile în conformitate, în caz contrar există posibilitatea ca plata dvs. să nu fie validată.
4.Tariful include:
Transportul si programul Autocarul Bucuriei
5. Tariful nu include:
Taxele de intrare la obiective (Castelul de Lut);
Costurile de la târg (ex: roată, patinoar, alte cheltuieli personale);
Mesele nespecificate în pachetul turistic;
Cheltuielile personale;
Loc preferențial în autocar 45 lei- bifați opțiunea în momentul rezervării.
Pentru orice alte informații suplimentare vă rugăm să ne contactați: contact@autocarulbucuriei.ro / +40.770.771.431

Oferte asemanatoare
Balcic și Stâncile de la Tyulenovo - destinațiile care merită văzute cel puțin o dată-n viață
Balcic & Tyulenovo
27 iunie 2026
RelaxingExcursie de o zi la Plaja Corbu – Relaxare și Natură sălbatică pe malul Mării Negre
Plaja Corbu
18 iulie 2026
Excursie Albania si Ohrid: lacuri albastre, canioane si sate montane
Albania & Macedonia de Nord
01-06 iulie 2026
Excursie:Traseu Ecoturistic T2: Fundata si Fundatica si Alpine Coaster Cheile Gradistei
Piatra Craiului
24 mai 2026
Excursie Europa: Slovenia si Ungaria: Varful Triglav, Castelul Bled si Budapesta
Slovenia & Ungaria
22-27 iulie 2026
Ne pare rau dar oferta a expirat.
Te asteptam in urmatoarele noastre ture
Oferte recent adaugate
- ∷ Excursie Muntenegru: Rafting, munte, mare, soare
- ∷ Excursie Europa: Slovenia si Ungaria: Varful Triglav, Castelul Bled si Budapesta
- ∷ Excursie Albania si Ohrid: lacuri albastre, canioane si sate montane
- ∷ Circuit Croatia de Rusalii: Plitvice, via ferrata, Marea Adriatica
- ∷ Party in the Middle of Nowhere: Gura Portiței & Jurilovca
- ∷ Escapadă magică la Baia de Fier: natură, povești și locuri neobișnuite
- ∷ Excursie cu parfum de tuberoze și farmec medieval la Sighișoara
- ∷ Cheile Vârghișului - tărâmul peșterilor, naturii sălbatice și al podețelor săltărețe
- ∷ Excursie - Traseu de noapte spre Crucea Caraiman
- ∷ Aventură plină de adrenalină pe Valea lui Stan
Articole populare
- ∷ Bocancii de munte - cea mai importantă piesă din echipament?!
- ∷ Bagajul pentru o excursie de o zi la munte
- ∷ 10 sfaturi pentru o excursie reușită la munte
- ∷ Prima oară pe munte
- ∷ Ce să NU aduci într-o drumeție
- ∷ De ce sa mergi cu un grup mare pe munte?
- ∷ Cum ne distrăm la munte?
- ∷ 9 motive să începi să mergi pe munte
- ∷ Top 5 trasee de iarnă
- ∷ Sfaturi pentru drumeții iarna
Muntii Ciucas