La pas prin tărâmul legendelor - Poarta Vânturilor, Lacul Vulturilor și Vf. Mălâia
Trekking Early booking Last minute
Cand?
Unde?
Cat?
Locuri disponibile
Te invităm într-o excursie de o zi, pe tărâmul legendelor din județul Buzău. Acum, dacă te întrebi: oare, Bucegii, Craiul sau Ciucașul nu erau mai aproape? De ce tocmai aici? Ei bine, pentru că vrem și altceva, iar acest altceva îl găsim din plin aici, în Munții Siriului. Deși nu sunt munți foarte înalți (1662 m fiind altitudinea maximă - Vf. Mălâia), compensează fără dar și poate prin peisaje interesante, dar diferite de clasicii Bucegi, spre exemplu. De pe vârf, rotunjimea culmilor din jur are un efect aproape hipnotic asupra ochilor privitorilor. Mai mult, Ciucașul va încerca să-ți fure privirea asupra sa, chiar din depărtare. Pe scurt, o priveliște 360 grade de neratat. 
La baza Culmii Mălâia, Lacul Vulturilor șade degajat pentru că știe că nu are cum să treacă neobservat. Oricât te-ai uita în jur, în momentul în care îți vei coborî privirea asupra lui, vei fi captivat de măreția lui. În "România pitorească", Alexandru Vlahuță spune despre lac că "primăvara vulturii veneau la lac pentru a bea apă ca să întinerească şi pentru a-și învăța puii să zboare".
Despre Poarta Vânturilor, degeaba îți spunem noi că aici se întâlnesc curenți de aer, între Vf. Siriu (sau Bocârnea) și Culmea Mălâia. Trebuie să vii cu noi ca să-i simți, să te bucuri de răcoarea lor într-o zi călduroasă de vară.
Dacă ți-am trezit curiozitatea, te așteptăm să vii alături de noi! Îți vei mulțumi ulterior pentru alegere! Și încă ceva: la finalul drumeției te așteaptă și o surpiză culinară, numai bună ca răsplată după efortul depus în drumeție! Yummy! 
Durată traseu: aproximativ 8h
Dificultate traseu: mediu - spre dificil
Altitudine maximă: 1.662 m
Diferență de nivel urcare: aproximativ 1000 m
Nivel bucurie: 100%
Priveliște: WoW, Munții Siriului!
Nu ai luat inca o decizie?
Suntem atenți la siguranța fiecărui participant
Garantăm energie pentru întreaga săptamană
Ghizii Autocarului Bucuriei povestesc, te invață, iți arată munții și te încurajează să îți depășești limitele
Ne întâlnim dimineață, la ora 5:45 la Hotel Horoscop, Piața Unirii. Cu bucuria la purtător, ne urcăm în Autocarul Bucuriei și la ora 6:00 pornim la drum!
Nici nu am coborât bine din Autocarul Bucuriei că ne și așteaptă la intrare în Crasna, tractorașele năzdrăvane. Distracția cu acest mijloc de transport neconvențional durează aproximativ 30 de minute, timp în care chicotim, facem o droaie de poze și ne bucurăm de experiență. Astfel, nici nu apucăm să ne băgăm telefoanele în buzunar, că am și ajuns la intrarea în traseu.
Mențiune: costul transportului cu tractorașele (35 lei / dus-întors / persoană) nu este inclus în preț - informația poate fi verificată și în cadrul secțiunii "informații financiare".
De aici, cu rucsacul în spate și cu bucuria la purtător, vom porni pe poteci largi; începem cu o urcare lejeră (de încălzire), apoi continuăm cu o urcare ceva mai susținută (aproximativ o oră și jumătate), asta ca să simțim că suntem la munte, nu-i așa?! Această urcare nu este în zadar, ajungem într-o poiană minunata, de unde vom putea admira frumusetea Munților Ciucaș și Culmea Mălâia.
Apoi, drumul continuă lin până în Șaua Poarta Vânturilor, locul unde se spune că se întâlnesc curenții de aer din Carpați. De aici, o ultimă urcare susținută ne așteaptă. Vf. Mălâia, păzea că venim! Până ajungem noi, tu pune-ți hainele "alea bune, de duminică" și ferchezuiește-ne peisajul pe care noi îl vom poza din toate unghiurile. Priveliștile generoase vor concura cu frumusețea luciului apei, căci, atât timp cât suntem pe culme, nu vom scăpa din ochi Lacul Vulturilor sau Lacul fără Fund (noi vom fi la 1662 m altitudine - cel mai înalt punct din Munții Siriului, în timp ce lacul se află la altitudinea de 1420 m).
Coborâm la lac, iar după o binemeritată pauză de relaxare, masă și poze, încărcați de frumusețea și energia munților, ne vom întoarce în Crasna.
Pe drumul de întoarcere fușărim calendarul cu excursii pentru că suntem nerăbdători să revenim pe munte. Ce să-i faci daca muntele are această putere magică?! Odată intrat în sânge "microbul" muntelui, nu mai scapi de el.
Atunci când îți faci bagajele ține cont de:

Echipament necesar drumeției:
1. Echipament obligatoriu:
- bocanci 3 sezoane
ATENTIE! Participarea la această excursie este condiționată de echiparea participanților cu încălțăminte pentru drumeție 3 sezoane (acoperă și susține glezna, oferă stabilitate și confort ridicat în deplasare).
Mai multe detalii despre bocancii de munte gasesti aici.
- strat exterior cu protecție împotriva intemperiilor (ex: geacă impermeabilă / windstopper)
- strat termic (ex: polar, geacă termică)
- strat de bază (ex: bluză de corp / tricouri tehnice din material sintetic sau din lână merinos, exclus bumbac)
- pantaloni de trekking
- buff / șapcă
- lantenă frontală
- rucsac de tură
2. Echipament necesar:
- cremă cu protecție solară
- ochelari de soare
- bețe trekking
- pelerină de ploaie
- medicamente personale & trusă de prim ajutor minimă
- lichide (apă)
- mâncare (ex: sandwich-uri, oleaginoase, dulciuri, fructe, fructe confiate, glucoză)
*Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica ruta propusă în expediție dacă vremea se anunță nefavorabilă.
1. Numărul de participanți
Excursia se realizează pentru un număr minim de 30 persoane si un număr aproximativ de 50 persoane.
În cazul în care excursia nu se realizează din vina agenției, Autocarul Bucuriei va returna banii persoanelor care au achitat acest pachet turistic.
În cazul în care nu puteți participa la excursie din motive personale, pentru anulări și penalizări, va rugăm să consultați Contractul cadru Autocarul Bucuriei
Termene de plată
100% până la data de 28 iulie (În limita locurilor disponibile, se pot face înscrieri și ulterior datei de 28 iulie)
3. Modalitate de plată:
Pentru rezervarea unui loc, puteți achita:
cash la sediul Autocarul Bucuriei, pe Strada Făinari 26, bl. 50 , sc. D, interfon 101C, parter;
cu cardul online pe site-ul www.autocarulbucuriei.ro, prin platforma de rezervare-plată;
prin transfer bancar în contul: RO70RNCB0857180071950001 - LEI - BCR (Banca Comerciala Romana). Mențiune detalii plată: "Autocarul Bucuriei - Lacul Vulturilor".
Atenție, banca dvs. poate percepe comision. Acest comision nu este inclus în tariful expediției. Așadar, vă rugăm să efectuați plățile în conformitate, în caz contrar există posibilitatea ca plata dvs. să nu fie validată.
4.Tariful include:
Transportul cu autocarul si programul Autocarul Bucuriei
5. Tariful nu include:
Mesele nespecificate în pachetul turistic;
Cheltuielile personale;
Transportul cu tractorașele (35lei / dus-întors / persoană)
Loc preferențial în autocar 45 lei - bifați opțiunea în momentul rezervării.
Pentru orice alte informații suplimentare vă rugăm să ne contactați: contact@autocarulbucuriei.ro / +40.770.771.431

Oferte asemanatoare
Drumetie in Bucegi Nebun de roz pe Varful Furnica si Varful cu Dor
Bucegi: Vârful Furnica & Vârful cu Dor
28 iunie 2026
TrekkingMaria Sa, Fagarasul! Varful Vanatarea lui Buteanu si Lacul Capra
M-ții Făgăraș - Vf. Vânăt(o)area lui Buteanu
04 iulie 2026
Cheile Vârghișului - tărâmul peșterilor, naturii sălbatice și al podețelor săltărețe
Cheile Vârghișului
26 septembrie 2026
TrekkingBalcic și Stâncile de la Tyulenovo - destinațiile care merită văzute cel puțin o dată-n viață
Balcic & Tyulenovo
27 iunie 2026
RelaxingExcursie de o zi la Plaja Corbu – Relaxare și Natură sălbatică pe malul Mării Negre
Plaja Corbu
18 iulie 2026
Excursie Albania si Ohrid: lacuri albastre, canioane si sate montane
Albania & Macedonia de Nord
01-06 iulie 2026
Excursie:Traseu Ecoturistic T2: Fundata si Fundatica si Alpine Coaster Cheile Gradistei
Piatra Craiului
24 mai 2026
Ne pare rau dar oferta a expirat.
Te asteptam in urmatoarele noastre ture
Oferte recent adaugate
- ∷ Excursie Muntenegru: Rafting, munte, mare, soare
- ∷ Excursie Europa: Slovenia si Ungaria: Varful Triglav, Castelul Bled si Budapesta
- ∷ Excursie Albania si Ohrid: lacuri albastre, canioane si sate montane
- ∷ Circuit Croatia de Rusalii: Plitvice, via ferrata, Marea Adriatica
- ∷ Party in the Middle of Nowhere: Gura Portiței & Jurilovca
- ∷ Escapadă magică la Baia de Fier: natură, povești și locuri neobișnuite
- ∷ Excursie cu parfum de tuberoze și farmec medieval la Sighișoara
- ∷ Cheile Vârghișului - tărâmul peșterilor, naturii sălbatice și al podețelor săltărețe
- ∷ Excursie - Traseu de noapte spre Crucea Caraiman
- ∷ Aventură plină de adrenalină pe Valea lui Stan
Articole populare
- ∷ Bocancii de munte - cea mai importantă piesă din echipament?!
- ∷ Bagajul pentru o excursie de o zi la munte
- ∷ 10 sfaturi pentru o excursie reușită la munte
- ∷ Prima oară pe munte
- ∷ Ce să NU aduci într-o drumeție
- ∷ De ce sa mergi cu un grup mare pe munte?
- ∷ Cum ne distrăm la munte?
- ∷ 9 motive să începi să mergi pe munte
- ∷ Top 5 trasee de iarnă
- ∷ Sfaturi pentru drumeții iarna
Bucegi: Vârful Furnica & Vârful cu Dor