Cand?
Unde?
Cat?
Locuri disponibile
Îți propunem o excursie de o zi perfectă pentru primăvară, pe un traseu pitoresc. În luna martie, natura începe să se trezească la viață, aerul este curat și proaspăt, iar peisajele capătă acel farmec aparte.
Hai să evadăm din orașul agomerat și să ne bucurăm de peisajele pitorești specifice atât satelor de munte din Culoarul Rucăr-Bran. Tot în această drumeție, ochii ne vor fi dezmierdați și de către cele doua masive muntoase inconfundabile, Bucegii (cu abruptul vestic) și Piatra Craiului, care nu se vor sfii chiar deloc să-și arate măreția de-a lungul traseului nostru. Și bine fac! Măgurile Branului, Postăvaru și Măgura Codlei ne vor face și ele cu mâna din depărtare.
Încă ceva, sus, la Amfiteatrul Transilvaniei, sunt niște leagăne tare interesante. Așadar, hint pentru iubitorii de fotografie și nu numai: aici ies niște poze instagramabile de invidiat.
Mai mult decât atât, traseul în circuit de la Amfiteatrul Transilvania pe care îl vom parcurge este un traseu ecoturistic. Practic, acest traseu face parte din proiectul Poarta Carpaților - o zona ecoturistică ce include satele comunelor Bran, Moieciu și Fundata.
Detalii traseu:
-
Durată: 6–7 ore
-
Dificultate: ușor – spre mediu
-
Diferență de nivel: aproximativ 650 m
De ce să ni te alături în martie?
-
Te bucuri de liniștea muntelui, înainte de aglomerația sezonului cald
-
Descoperi peisaje de tranziție, cu ultimele urme de iarnă și primele semne de primăvară
-
Împarți emoții și experiențe cu oameni faini
-
Adaugi o nouă filă memorabilă în jurnalul tău de călătorii
Ne întalnim dimineața, la ora 5:45 in parcarea din Piața Victoriei. Cu toata bucuria ne urcăm în Autocarul Bucuriei și la ora 6:00 plecam la drum!
Drumul nostru pleacă din centrul localității Moieciu de Sus și străbate Poiana Andolia, o poiană de o liniște tămăduitoare, dar și cu o priveliște superbă asupra Bucegilor. Apoi, Pădurea Magistratului este cea care ne va încânta privirea cu maiestuozitatea trunchiurilor de copaci, plus aerul proaspat al pădurii. Printre acești copaci trufași coborâm și noi către Cheile Grădiștei. Și, pentru că așa-i la munte, după această coborâre urcăm nițel, nu mult, aproximativ o oră (în funcție de ritmul de mers). După această urcare, alte peisaje pitorești superbe ne așteaptă. Și încă ceva, nu mai este mult până la Amfiteatrul Transilvaniei, un platou cu vedere panoramică. Masivele Piatra Craiului și Bucegi sunt prezente în acest cadru superb de la Amfiteatrul Transilvania. Avem parte de priveliști spectaculoase, numai bune pentru fotografiat: sate liniștite de munte, creste semețe și dealuri line!
1. Echipament obligatoriu:
- bocanci 3 sezoane
ATENTIE! Participarea la această excursie este condiționată de echiparea participanților cu încălțăminte pentru drumeție 3 sezoane (acoperă și susține glezna, oferă stabilitate și confort ridicat în deplasare).
Echipament necesar drumetiei:
- haine lejere in acord cu conditiile meteo de la momentul excursiei
- medicamente personale & trusa de prim ajutor minima
- lichide (apa)
- mancare (ex: sandwich-uri, oleaginoase, dulciuri, fructe, fructe confiate, glucoza)
*Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica ruta propusă în expediție dacă vremea se anunță nefavorabilă.
1. Numarul de participanti
Excursia se realizeaza pentru un numar minim de 30 persoane si un numar aproximativ de 50 persoane.
In cazul in care excursia nu se realizeaza din vina agentiei, Autocarul Bucuriei va returna banii persoanelor care au achitat acest pachet turistic.
In cazul in care nu puteti participa la excursie din motive personale, pentru anulari si penalizari, va rugam sa consultati Contractul cadru Autocarul Bucuriei
2.Termene de plata
100% pana la data de 20 martie (in limita locurilor disponibile, se pot face inscrieri si ulterior datei de 20 martie)
3. Modalitate de plata:
Pentru rezervarea unui loc, puteti achita:
cash la sediul Autocarul Bucuriei, pe Strada Sergent Nastase Pamfil nr 38, etaj 1;
cu cardul online pe site-ul https: www.autocarulbucuriei.ro prin platforma de rezervare-plata;
prin transfer bancar in contul: RO70RNCB0857180071950001 - LEI - BCR (Banca Comerciala Romana). Mentiune detalii plata: "Autocarul Bucuriei - Amfiteatru".
Atentie, banca dvs. poate percepe comision. Acest comision nu este inclus in tariful expeditiei. Asadar, va rugam sa efectuati platile in conformitate, in caz contrar exista posibilitatea ca plata dvs. sa nu fie validata.
Abonament Travel - Promisiunea Autocarul Bucuriei: In fiecare luna vei experimenta ceva nou. E vorba doar despre experiente.Pentru abonament click aici.
4.Tariful include:
- Transportul cu autocarul
- Programul implementat de Autocarul Bucuriei
5. Tariful nu include:
- Loc preferential in autocar 45 lei- bifati optiunea in momentul rezervarii.
- Mesele nespecificate in pachetul turistic;
- Cheltuielile personale;
Pentru orice alte informatii suplimentare va rugam sa ne contactati: contact@autocarulbucuriei.ro / +40.770.771.431

Oferte asemanatoare
Drumetie in Bucegi Nebun de roz pe Varful Furnica si Varful cu Dor
Bucegi: Vârful Furnica & Vârful cu Dor
28 iunie 2026
TrekkingMaria Sa, Fagarasul! Varful Vanatarea lui Buteanu si Lacul Capra
M-ții Făgăraș - Vf. Vânăt(o)area lui Buteanu
04 iulie 2026
Cheile Vârghișului - tărâmul peșterilor, naturii sălbatice și al podețelor săltărețe
Cheile Vârghișului
26 septembrie 2026
TrekkingBalcic și Stâncile de la Tyulenovo - destinațiile care merită văzute cel puțin o dată-n viață
Balcic & Tyulenovo
27 iunie 2026
RelaxingExcursie de o zi la Plaja Corbu – Relaxare și Natură sălbatică pe malul Mării Negre
Plaja Corbu
18 iulie 2026
Ne pare rau dar oferta a expirat.
Te asteptam in urmatoarele noastre ture
Oferte recent adaugate
- ∷ Excursie Muntenegru: Rafting, munte, mare, soare
- ∷ Excursie Europa: Slovenia si Ungaria: Varful Triglav, Castelul Bled si Budapesta
- ∷ Excursie Albania si Ohrid: lacuri albastre, canioane si sate montane
- ∷ Circuit Croatia de Rusalii: Plitvice, via ferrata, Marea Adriatica
- ∷ Party in the Middle of Nowhere: Gura Portiței & Jurilovca
- ∷ Escapadă magică la Baia de Fier: natură, povești și locuri neobișnuite
- ∷ Excursie cu parfum de tuberoze și farmec medieval la Sighișoara
- ∷ Cheile Vârghișului - tărâmul peșterilor, naturii sălbatice și al podețelor săltărețe
- ∷ Excursie - Traseu de noapte spre Crucea Caraiman
- ∷ Aventură plină de adrenalină pe Valea lui Stan
Articole populare
- ∷ Bocancii de munte - cea mai importantă piesă din echipament?!
- ∷ Bagajul pentru o excursie de o zi la munte
- ∷ 10 sfaturi pentru o excursie reușită la munte
- ∷ Prima oară pe munte
- ∷ Ce să NU aduci într-o drumeție
- ∷ De ce sa mergi cu un grup mare pe munte?
- ∷ Cum ne distrăm la munte?
- ∷ 9 motive să începi să mergi pe munte
- ∷ Top 5 trasee de iarnă
- ∷ Sfaturi pentru drumeții iarna
Bulgaria