Excursie in fabuloasele Pesteri din Balcani
Relaxing Early booking Last minute
Cand?
Unde?
Cat?
Locuri disponibile
Autocarul Bucuriei te conduce într-o excursie de o zi, în una dintre cele mai frumoase zone carstice ale Bulgariei. Cele două peșteri ne vor încânta ochii cu priveliști fabuloase; este vorba de Peștera Devetashka și Peștera Prohodna (sau Ochii lui Dumnezeu). Fără niciun dubiu, tărâmul carstic al Bulgariei este unul spectaculos. Toate peșterile au un farmec aparte, încât este foarte greu să nominalizăm care este cea mai frumoasă peșteră.
Peștera Devetashka este o imensă lume subterană, fascinantă și, aproape, nesfârșită. Încă de la intrare, aceasta te fascinează cu dimensiunile impresionante (fiind una dintre cele mai mari peșteri din Bulgaria, are o lungime de 2 442 m și o înalțime între 60 și 100 m, iar intrarea are 35 m lățime și 30 m înălțime). Imensele găuri în tavan (7 la număr), combinate cu razele de lumină care pătrund în interior vin și ele în completarea maiestuozității acestei peșteri.
Mai mult decât atât, cei care au studiat peștera au ajuns la concluzia că a fost locuită în aproape fiecare eră istorică. În acest sens, au fost descoperite artefacte din: neolitic, epoca cuprului, epoca bronzului și epoca fierului. În Evul Mediu nu a mai fost locuită permanent, ci a fost folosită pe post de refugiu, în caz de pericol. De asemenea, primele urme ale prezenței umane descoperite în peșteră aparțin epocii de piatră (acum aprox. 70 000 î.Hr.).
Încă ceva, știai că în această peșteră (Devetashka) au fost filmate scene din filmul The Expendables 2?
A doua peșteră, Prohodna, este cunoscută și sub denumirea Ochii lui Dumnezeu, grație celor două găuri apropiate de pe tavan, ca două migdale, care dau senzația de doi ochi giganți care te privesc de sus. Mai mult, se spune că în condiții de umezeală, ai senzația ca ochii giganți plâng. Așadar, odată intrat aici, vei simți aerul mistic al ochilor care te privesc de sus. Nu în ultimul rând, Peștera Prohodna este preferată de mulți alpiniști pentru cățărare, aici existând amenajate diverse sectoare de diferite grade de dificultate.
Nivel bucurie: 100%
Priveliște: WoW, minunatele pesteri din Balcani!
Nu ai luat inca o decizie?
Suntem atenți la siguranța fiecărui participant
Garantăm energie pentru întreaga săptamană
Ghizii Autocarului Bucuriei povestesc, te invață și te încurajează să îți depășești limitele
Ne întalnim dimineața, la ora 5:45 la Hotel Horoscop, Piața Unirii. Cu toata bucuria ne urcăm în Autocarul Bucuriei și la ora 6:00 plecam la drum!
Prima oprire? Peștera Prohodna, cunoscută și sub denumirea Ochii lui Dumnezeu, grație celor două găuri apropiate de pe tavan, ca două migdale, care dau senzația de doi ochi giganți care te privesc de sus. Mai mult, se spune că în condiții de umezeală, ai senzația ca ochii giganți plâng. Așadar, odată intrat aici, vei simți aerul mistic al ochilor care te privesc de sus.
După ce vizităm celebra peșteră ne îndreptăm către un alt loc fabulos al Bulgariei: Peștera Devetashka - unică în Balcani – fiind o imensă lume subterană. Ne așteptă ca și când să o fotografiem.
La câțiva kilometri distanță vom intra în Lovech. Un orășel micuț, presărat cu străzi pietruite și clădiri cochete. Orașul ne va oferi un aer boem, într-o arhitectură medievală. Ne vom plimba pe celebrul Pod Acoperit și ne vom poza pe străduțele cartierului Verosha. Încheiem traseul cu o panoramă asupra orașului de pe Fortăreața Hisarya și dacă timpul ne ajută, luăm și prânzul tot aici.
Vom ajunge în București în jurul orei 22:30, în funcție de trafic și de vamă.
Nivel bucurie: 100%
Priveliște: WoW, minunatele pesteri din Balcani!
Atunci când îți faci bagajele ține cont de urmatoarele recomandari cu privire la conținutul acestora:
Încălțăminte cu talpă aderentă
Haine lejere
Ochelari de soare
Șapcă / pălărie
Cremă cu protecție solară
Pelerină de ploaie
Medicamente personale & trusă de prim ajutor minimă
Lichide (apă)
Mâncare (ex: sandwich-uri, oleaginoase, dulciuri, fructe, fructe confiate, glucoză)
Leva (pentru vizitarea obiectivelor, masă și suveniruri)
Atentie! Pentru a iesi din tara aveti nevoie de buletin/pasaport! Vă rugăm să citiți condițiile de călătorie de pe site-ul MAE.
Dacă există călători minori, vă rugăm să citiți condițiile de călătorie pentru minori de pe site-ul Poliției de Frontieră.
Respectarea obligatiilor impuse de autoritatile din tara de destinatie este strict raspunderea turistului. Agentia Autocarul Bucuriei nu isi asuma raspunderea pentru faptul ca unui turist i se poate refuza solicitarea de intrare in tara de destinatie.
*Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica ruta propusă în expediție dacă vremea se anunță nefavorabilă.
1. Numărul de participanți
Excursia se realizează pentru un număr minim de 30 persoane si un număr aproximativ de 50 persoane.
În cazul în care excursia nu se realizează din vina agenției, Autocarul Bucuriei va returna banii persoanelor care au achitat acest pachet turistic.
În cazul în care nu puteți participa la excursie din motive personale, pentru anulări și penalizări, va rugăm să consultați Contractul cadru Autocarul Bucuriei
Termene de plată
100% până la data de 14 iulie (În limita locurilor disponibile, se pot face înscrieri și ulterior datei de 14 iulie)
3. Modalitate de plată:
Pentru rezervarea unui loc, puteți achita:
cash la sediul Autocarul Bucuriei, pe Strada Făinari 26, bl. 50 , sc. D, interfon 101C, parter;
cu cardul online pe site-ul https: www.autocarulbucuriei.ro prin platforma de rezervare-plată;
prin transfer bancar în contul: RO62BFER120000034236RO02 - LEI - Techventures Bank. Mențiune detalii plată: "Autocarul Bucuriei - Pesteri Balcani".
Atenție, banca dvs. poate percepe comision. Acest comision nu este inclus în tariful expediției. Așadar, vă rugăm să efectuați plățile în conformitate, în caz contrar există posibilitatea ca plata dvs. să nu fie validată.
4.Tariful include:
Transportul si Programul Autocarul Bucuriei
5. Tariful nu include:
Mesele nespecificate în pachetul turistic;
Cheltuielile personale;
Loc preferențial în autocar 45 lei- bifați opțiunea în momentul rezervării;
Taxele de vizitare ale obiectivelor.
Pentru orice alte informații suplimentare vă rugăm să ne contactați: contact@autocarulbucuriei.ro / +40.770.771.431