Spectacolul de pe Muntele Roșu - au înnebunit bujorii... de atâta chef de vară...
Trekking Early booking Last minute
Cand?
Unde?
Cat?
Locuri disponibile
He, he! Și a venit și mult așteptata lună iunie care, pe lângă verdele hipnotizant și temperaturile de vară, ne completează priveliștea din drumețiile noastre cu un roz nebun. Cine-s inculpații lunii iunie?! Ai ghicit: bujorii de munte. Dacă pe perioada primăverii căutăm brândușe, ei bine, în iunie, bujorul de munte (sau rhododendronul sau smârdarul) este cel care-și face simțită prezența pe potecile noastre. Așadar, hai cu noi în căutarea rozului din Munții Ciucaș!
Pentru o zi, uită de agitația urbană, fă-ți rucsacul, lustruiește-ți bocancii și hai cu noi pe munte, unde ne vom bucura de verdele și rozul de Ciucaș! Oare putem spune că verdele și rozul sunt culorile anului?!
Asta nu știm cu certitudine, dar știm că aceste peisaje splendide din Ciucaș pictate în aceste culori, fără dubiu, ni se vor impregna pe retină, ne vor desfăta sufletele și ne vor umple memoria telefoanelor de la câte poze o să simțim să facem. Și mai știm și faptul că suprafețele întise de bujor de munte se reflectă chiar și în toponimia Muntelui Roșu (cel pe care vom hoinări și noi). Se spune că, atunci când aceștia înfloresc, acoperă muntele ca un foc întins ce pâlpâie ușor în bătaia vântului.
Concluzie: peisaje memorabile, natură, aer curat și voie bună - un pachet care aduce oricui bucurie și energie pentru întreaga săptămână! Ce zici, vii cu noi?
Durată traseu: 7-8 h
Dificultate traseu: mediu - spre dificil
Diferenta de nivel: aproximativ 800 m
Altitudine maximă: 1.883 m
Nivel bucurie: 100%
Priveliște: WoW, Muntele Roșu, Vf. Gropșoarele, Munții Ciucaș!
Nu ai luat inca o decizie?
Suntem atenți la siguranța fiecărui participant
Garantăm energie pentru întreaga săptamană
Ghizii Autocarului Bucuriei povestesc, te invață, iți arată munții și te încurajează să îți depășești limitele
Ne întalnim dimineața, la ora 5:45 la Hotel Horoscop, Piața Unirii. Cu toata bucuria ne urcăm în Autocarul Bucuriei și la ora 6:00 plecam la drum!
Traseul nostru este în circuit și începe de la Cabana Muntele Roșu. Ne echipăm și apoi ne facem curaj să începem urcarea, căci este acel tip de traseu provocator care te răsplătește din belșug cu peisaje superbe, în timp ce urci nițel și faci și niște cardio. Așa-i la munte!
Dacă se spune că mersul pe jos face piciorul frumos, vă dați seama ce picioare și fese bine definite și lucrate o să avem de la mersul pe munte?! Cu toate acestea, nu te îngrijora, la Muntele Roșu ajungem în aproximativ 2-3 ore de urcare și, așa cum spuneam, la tot pasul avem peisaje faine care te vor ajuta să uiți de urcare. So, don't worry, be happy!
Mai mult decât atât, fiind perioada bujorilor de munte, ne vom bucura din plin de spectacolul rhododendronul și nu oricum, ci din postura norocoșilor cu bilete în primul rând la acest spectacol. Așadar, ne delectăm cu priveliștea, dar și cu bucatele pe care le avem în rucsac, ne pozăm, ne bucurăm de natură și de aerul revigorant de munte.
De la Muntele Roșu ne continuăm poteca, iar la răscruce de drumuri facem dreapta spre al doilea obiectiv al zilei, și anume: Vf. Gropșoarele (1883 m). Acesta este al doilea vârf ca înălțime din Munții Ciucaș (cel mai înalt fiind Vf. Ciucaș - 1954 m), dar cel mai înalt vârf al Culmii Gropșoarele - Zăganu. Oricât de mult ne-am chinui să vă descriem frumusețea peisajelor, cuvintele nu sunt suficient de cuprinzătoare. Este nevoie să fii acolo, să vezi, să simți și să te bucuri de frumusețea Ciucașului.
De pe Vf. Gropșoarele începem coborârea spre Șaua Chirușca, cea care leagă cele doua culmi ale Ciucașului (Culmea Bratocea și Culmea Gropșoarele - Zăganu) și ne oprim la Cabana Ciucaș. Aici, ne bucurăm de un măr/baton sau ce alte bunătăți mai avem prin rucsac, bifăm și sedința foto și apoi ne continuăm drumul de întoarcere spre Cabana Muntele Roșu. Pe această ultimă porțiune vom alterna coborârea cu un pic de urcare. Nu durează mult și iată-ne ajunși Cabana Muntele Roșu, unde Autocarul Bucuriei ne așteaptă voios și nerăbdător.
Pe drumul de întoarcere fușărim calendarul de excursii pentru că suntem nerăbdători să revenim pe munte. Ce să-i faci daca muntele are această putere magică?!
Atunci când îți faci bagajele ține cont de:
Durată traseu: 7-8 h
Dificultate traseu: mediu - spre dificil
Diferenta de nivel: aproximativ 800 m
Altitudine maximă: 1.883 m
Nivel bucurie: 100%
Priveliște: WoW, Muntele Roșu, Vf. Gropșoarele, Munții Ciucaș!
Echipament necesar drumeției:
1. Echipament obligatoriu:
- bocanci 3 sezoane.
ATENTIE! Participarea la această excursie este condiționată de echiparea participanților cu încălțăminte pentru drumeție 3 sezoane (acoperă și susține glezna, oferă stabilitate și confort ridicat în deplasare).
Mai multe detalii despre bocancii de munte gasesti aici.
- strat exterior cu protecție împotriva intemperiilor (ex: geacă impermeabilă / windstopper)
- strat termic (ex: polar, geacă termică)
- strat de bază (ex: bluză de corp / tricouri tehnice din material sintetic sau din lână merinos, exclus bumbac)
- pantaloni de trekking
- buff / șapcă
- lantenă frontală
- rucsac de tură
2. Echipament necesar:
- bețe trekking
- cremă cu protecție solară
- ochelari de soare
- pelerină de ploaie
- medicamente personale & trusă de prim ajutor minimă
- lichide (apă)
- mâncare (ex: sandwich-uri, oleaginoase, dulciuri, fructe, fructe confiate, glucoză)
*Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica ruta propusă în expediție dacă vremea se anunță nefavorabilă.
1. Numărul de participanți
Excursia se realizează pentru un număr minim de 30 persoane si un număr aproximativ de 50 persoane.
Daca excursia nu se realizează din vina agenției, Autocarul Bucuriei va returna banii persoanelor care au achitat acest pachet turistic.
In cazul in care nu puteți participa la excursie din motive personale, pentru anulări și penalizări, va rugăm să consultați Contractul cadru Autocarul Bucuriei
Termene de plată
100% până la data de 9 iunie . (În limita locurilor disponibile, se pot face înscrieri și ulterior datei de 9 iunie.)
3. Modalitate de plată:
Pentru rezervarea unui loc, puteți achita:
Pentru rezervarea unui loc, puteți achita:
cash la sediul Autocarul Bucuriei, pe Strada Făinari 26, bl. 50, sc. D, interfon 101C, parter;